Directorul Rompetrol Bulgaria şi finul său au fost eliberaţi pe cauţiune


România cere eliberarea directorului Rompetrol Bulgaria şi a celuilalt român arestat în Bulgaria

Cei doi au fost puşi în libertate după ce o instanţă din Veliko Târnovo a judecat o cerere de arestare a celor doi formulată de procurorii bulgari.

Directorul Rompetrol Bulgaria, Sorin Octavian Nichita, împreună cu un alt român, Ionuţ Pânzaru, au fost puşi sub acuzare în Bulgaria şi au fost arestaţi pentru 72 de ore după ce au intrat într-un conflict cu membrii dispozitivului de securitate al preşedintelui Parlamentului bulgar.

Ambasada României la Sofia a transmis, luni dimineaţă, o notă verbală către MAE bulgar cerând eliberarea directorului Rompetrol Bulgaria şi a celuilalt român.

Cei doi români sunt acuzaţi de vătămare şi obstrucţionarea intervenţiei agenţilor de poliţie. Ei au fost reţinuţi la Arbanasi, în apropiere de Veliko Târnovo, în noaptea de vineri spre sâmbătă, când au intrat într-un conflict cu membrii gărzii de securitate a preşedintelui Parlamentului bulgar, Ţeţka Ţaceva.

Cele două persoane, aflate în stare de ebrietate, conform poliţiştilor, ar fi încercat să intre în restaurantul Winepalace, care era rezervat pentru Ţaceva şi organizatorii şi oaspeţii oficiali ai festivalului Stage of the Ages, care se desfăşoară la Veliko Târnovo.

După ce le-a fost refuzat accesul în restaurant, cei doi români ar fi atacat gărzile de securitate ale preşedintei Parlamentului, care au chemat poliţia.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s