Un medic ginecolog din Mangalia ar putea fi arestat pentru provocarea ilegală a unui avort


Medicul riscă până la 15 ani de închisoare Emilia Borzea este acuzată că a provocat ilegal un avort, fătul având circa 17 săptămâni. Medicul riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 15 ani pentru întrerupere ilegală de sarcină.

Emilia Borzea va afla vineri, sau cel mai târziu sâmbătă, dacă va fi cercetată în stare de arest sau de libertate. Joi, poliţiştii din Mangalia au înaintat dosarul penal al doctorului Emilia Borzea către Parchetul Tribunalului Constanţa, acesta urmând să ia decizia cercetării în libertate sau arest.

Deocamdată, poliţiştii din Mangalia trebuie să îşi completeze dosarul penal deschis medicului cu rezultatele analizelor probelor biologice prelevate chiar în noaptea de 8 martie, când Melec Curtmula (41 de ani) a decedat pe masa de operaţie al Emiliei Borzea, în timp ce i se provoca un avort.

Poliţiştii, potrivit procedurilor legale, au recoltat probe de sânge doctorului, urmând să îi stabilească alcoolemia, însă aceştia au fost determinaţi să recurgă la acest gest şi pentru că ar avea date conform cărora medicul a participat anterior operaţiei, la o petrecere de 8 martie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s